Piane, clavecine, orgi, sintetizatoare și acordeoane

Totul începe cu o idee. Poate vreți să intrați într-o formație existentă sau să creați una nouă? Poate vreți să dați o nouă dimensiune modului în care cântați?

Redescoperiți cu alți ochi diferitele sisteme folosite, pentru a beneficia apoi de o utilizare globală lejeră!

Anatomia funcțională în miezul tehnicii dumneavoastră, în slujba muzicii!

Suntem în același timp interpreți și improvizatori, compozitori ai clipei. Urgența muzicii care ne locuiește, care ne determină legătura indestructibilă cu instrumentul, condiție sine qua non fără de care nu ne-am putea simți cu totul liberi să improvizăm toate frazele melodice și ritmice, să creăm și să gestionăm toate imaginarele noastre muzicale, ne face uneori să ne uităm învelișul corporal.

Nu voi dezvolta aici cât de important este pentru noi, muzicienii, să fim în osmoză totală cu instrumentul nostru. Totuși, tocmai această osmoză riscă să ne pună probleme la un moment dat în cariera noastră, pentru că putem pur și simplu să riscăm să uităm „omul”, exersând neobosit, stabilind noi rutine de lucru care tind să se lungească, pe scurt, punând ștacheta foarte sus, uneori poate prea sus.

Aș adăuga că noi, pianiștii de jazz improvizatori, ne asumăm riscuri ceva mai mari decât media, pentru că, în general, cântăm în public mai mult timp în timpul reprezentațiilor decât colegii noștri pianiști clasici: angajamentele în cluburi cuprind adesea 3 reprize (seturi) de câte 45 de minute, ceea ce ne confruntă în plus cu problema rezistenței.

Avem, de asemenea, tendința firească de a vrea să supracompensăm volumul sonor emis de instrumentul nostru, cântând cu cât mai multă forță și greutate, pentru că pe scenă sau la repetiții suntem aproape întotdeauna înconjurați de instrumente amplificate și de o baterie, iar lupta este deci inegală. Țin totuși să precizez că ador bateria!

Pentru a putea evita să mă rănesc, am înțeles treptat, cu timpul, importanța unei mai bune conștiințe și percepții a anatomiei noastre, precum și a anumitor noțiuni de relaxare. Prețioasele noastre degete, extrem de solicitate, nu apar de nicăieri: sunt legate de mână, care este ea însăși legată de antebraț, apoi de braț, de umăr, de centura scapulară, apoi de coloana vertebrală. Totul pornește din spate, de care trebuie treptat să devenim conștienți și pe care trebuie apoi să reușim să-l tonifiem. Este foarte important să putem mobiliza întregul nostru lanț atunci când cântăm o notă.

Singur cu sine însuși și cu exigența pe care o cere practica instrumentală de înalt nivel, instrumentistul pornește pe un drum ale cărui riscuri fizice nu le măsoară cu adevărat.

Nevoia de a fi ajutat este indispensabilă în ochii mei, sau în degetele mele, dacă pot spune așa...

Marc Papillon a devenit o referință de neocolit în acest domeniu; are o cunoaștere și o experiență unice în materie, care se aplică tuturor instrumentelor muzicale și tuturor practicilor diferitelor stiluri muzicale.

Lucrarea sa despre instrumentele cu claviatură se dovedește un instrument indispensabil pentru a desăvârși cunoașterea schemelor corporale biomecanice și pentru a ne ajuta să facem ca spiritul nostru muzical să conviețuiască mai bine cu corpul. Toate problemele cu care un pianist profesionist se confruntă sau se va confrunta într-o zi sunt abordate aici în mod clar și precis.

Acest volum este obligatoriu.

Manuel Rocheman – Pianist de jazz

Antropologia ne învață că primele gesturi muzicale din preistorie țineau de nevoi omenești de rezonanță cu lumea și că acolo nu lipseau cântecul și dansul, forme de încarnare în sens etimologic (carne = carnea, corpul).

Multă vreme, corpul a fost marele uitat al poveștilor despre învățământul muzical, mai ales în cazul instrumentiștilor. Dacă discipline moștenite din tradițiile Asiei de Est, precum yoga, tai-chi-chuan sau qi gong, sunt uneori integrate în programele conservatoarelor, alături de Tehnica Alexander, body mapping sau Pilates etc., este pentru că am devenit conștienți nu doar de faptul că alinierea corporală îmbunătățește considerabil relația de rezonanță dintre un corp și un instrument în spațiu, ci mai ales de faptul că propria cunoaștere a corpului transformă relația muzicianului cu muzica, felul în care se adresează publicului și instrumentului său.

Cartea lui Marc Papillon este rezultatul unei experiențe pe termen lung, care îmbină cunoașterea anatomică și sensibilitatea. Pe parcursul a 3 acte dedicate clavieriștilor (piane, clavecine, orgi, sintetizatoare și acordeon), autorul deconstruiește anumite expresii aplicate uneori posturii, propunând totodată alte modele, bazate pe ascultarea de sine și pe încrederea în sine: ceea ce ne apropie unii de alții – anatomia umană – la fel de mult ca ceea ce face singularitatea fiecăruia și fiecăreia.

Vocabularul anatomic, bogat ilustrat cu fotografii, permite o conștientizare personală a elementelor prezentate.

Ca acordeonist, concertist și profesor, relația cu corpul a fost întotdeauna esențială pentru mine. Văd în această apariție un instrument formidabil pentru a continua această căutare cu instrumentul meu-plămân, acordeonul, și pentru a-i însoți pe studenții și studentele mele în exprimarea propriei personalități.

De aceea, recomand foarte călduros această lucrare!

Vincent Lhermet

Acordeonist și profesor la Conservatoire national supérieur de musique et de danse de Paris.