Voce și beatbox

Totul începe cu o idee. Poate vreți să intrați într-o formație existentă sau să creați una nouă? Poate vreți să dați o nouă dimensiune modului în care cântați?

Redescoperiți cu alți ochi diferitele sisteme folosite, pentru a beneficia apoi de o utilizare globală lejeră:

- Sistemul axei verticale: de la picioare la cap, trecând prin bazin și coloana vertebrală

- Sistemul axei orizontale: centura scapulară, alcătuită din cei doi omoplați și cele două clavicule

- Sistemul manual: brațele, antebrațele și mâinile

- Sistemul ventilator: diafragmul și mușchii perineali, abdominali și fesieri

- Sistemul vibrator: corzile vocale, situate în laringe (gât), chiar deasupra traheei

- Sistemul rezonator: gâtul/faringele și gura (canalul vocal) – vălul palatin

- Sistemul de articulare: limba

- Sistemul expresiei faciale: ambușura și buzele

- Sistemul intenției: muzica și simțul artistic, sensibilitatea.

Anatomia funcțională în miezul tehnicii dumneavoastră, în slujba muzicii!

Pentru mine, human beatboxul nu are mistere.

De unde ies cu adevărat sunetele? Cum sunt produse? Prin ce mijloace? Ce mușchi și ce articulații sunt solicitate?

Doar câteva noțiuni „de bază” îmi sunt la îndemână, după senzațiile mele fizice (buze, voce, suflu, limbă etc.)

Dar, nefiind anatomist, îmi pun multe întrebări.

Cu siguranță nu sunt singurul care și le pune.

Singurele mele surse de învățare provin din schimburi, întâlniri și discuții la diferite evenimente de beatbox.

Fac parte dintr-un mediu (underground) al cărui obiectiv este, în parte, descoperirea de noi sonorități; să nu știi cu adevărat cum funcționează această mașinărie care este corpul este pentru mine, în același timp, o întrebare și o performanță.

Într-adevăr, aceste mistere de care este lipsit human beatboxul decurg în mare parte din carnea noastră, din organismul nostru, din fizionomia noastră și câte altele...

Dar știm foarte puțin despre ele.

Beatboxerii de azi sunt adevărați acrobați ai mușchilor feței.

De aceea, noi, muzicienii „performeri”, avem tot interesul să învățăm cât mai devreme să ne dozăm eforturile în modul cel mai corect cu putință, pentru a învăța să ne cruțăm și, astfel, să rezistăm în timp.

Această lucrare ne oferă chei elementare de înțelegere a acestui instrument organic pe care îl posedăm cu toții.

Ceea ce poate fi benefic artiștilor vocali este benefic și pedagogilor curioși să-și îmbogățească cunoștințele despre transmiterea acestei arte.

Alexinho – Beatboxer, campion mondial de beatbox

Îmi amintesc de prima dată când am urcat pe scenă ca să cânt un cântec compus de mine, versuri și muzică. Tocmai împlinisem douăzeci de ani. A fost ca o dragoste la prima vedere… întâlnirea cu un spațiu în care m-am simțit imediat ca acasă. În anii dinainte, avusesem experiența neplăcută, la examenele de chitară, să-mi tremure degetele. Dar în ziua aceea, în ciuda tracului, în ciuda inimii care mi-o lua razna în piept, vocea nu mi-a tremurat, cuvintele și notele mele erau acolo, fără bâlbâieli, fără goluri de memorie. Un sentiment de fericire, de euforie, de putere, trăit din primele clipe… Lumea s-ar fi putut prăbuși în jurul meu, eu stăteam în picioare în fața publicului care mă asculta! Și, imediat după, dorința de a mă întoarce acolo cât mai repede. Aș putea spune că m-am aruncat în apă și că, odată ajunsă în apă, mi-am dat seama că sunt un pește!

Și acum, scena este pentru mine un loc privilegiat și aparte. Un amestec între un spațiu deschis spre lume și un spațiu cu totul intim, unde orice libertate este posibilă. Comparabil, în această privință, cu scrisul. Doar că, dacă atunci când scrii ești singur cu tine însuți, pe scenă te regăsești singur cu toată lumea! Un loc în care se întâlnesc și alte contrarii, de pildă a te simți în același timp „altcineva” și „profund tu însuți”.

Am început să cânt pur și simplu ca să împărtășesc cu publicul cântecele pe care le scriam. Fără tehnică, fără să-mi fi lucrat nici vocea, nici postura, nici jocul de actriță… Și din cântec în cântec, din scenă în scenă, m-am trezit cântăreață…

Eu cânt…

Ca să îmbrac orele cenușii / Și să colorez cerul în albastru
Să fiu într-o clipită la Veneția / Să simt soarele când plouă
Și să mă îmbăt când vine noaptea / Ca să nu-mi mai fie frică de lup
În fundul pădurii, în fundul fântânii / Pentru orice, pentru nimic…

Apoi am urmat tot felul de cursuri: canto, teatru, pantomimă, clovnerie, interpretare… M-am antrenat să mă „mișc” pe scenă, să „vorbesc”, să respir, să cânt! Vocea mi-a jucat de mai multe ori feste. Am trecut pe la foniatri, pe la logopezi… Am învățat să o ascult, să o simt, să o aud când obosește, să nu o maltratez. Să o stăpânesc, într-un fel. Am învățat, de asemenea, să mă cunosc mai bine, cu defectele și punctele mele forte. Marc mi-a propus o muncă de cercetare întemeiată pe funcționarea corpului în asociere cu mintea și emoțiile.

Anatomia muzicianului. Această carte își poartă bine titlul. Cu toate acestea, nu bănuiam aventura care mă aștepta, atât de palpitantă și de complexă în același timp! A o citi înseamnă cu adevărat să pornești în descoperirea vieții din adâncul oceanelor!

Dar dincolo de o descriere – ba chiar de o disecție – minunat ilustrată din pagină în pagină, dincolo de suma fenomenală de informații pe care o reunește, dincolo de cercetările sale și de pasiunea pe care ne-o transmite, Marc Papillon ne face să conștientizăm originile și repercusiunile mișcărilor noastre; să înțelegem de unde provine o durere sau alta; să ne ajustăm ținuta, gesturile, respirația în funcție de nevoi. Ne oferă, de asemenea, „chei” pentru a „reuni” ceea ce se poate reuni fizic, ca să nu ne lăsăm invadați de jene suplimentare atunci când apar dificultăți.

Acesta este, în ceea ce mă privește, esențialul a ceea ce aș reține. Fără a uita că, la urma urmei, întotdeauna, în demersul său de cercetare se află arta, muzica, bucuria de a învăța, plăcerea de a cânta și, desigur, ființa umană, imperfectă prin definiție!

Post-scriptum: Unele nume de mușchi despre care nu auzisem niciodată m-au făcut să visez… Bucate delicioase sau piscuri stâncoase… În cele din urmă, am optat pentru o excursie la munte, prin aceste câteva versuri pe care le-am scris ca să mă amuz:

Să urci pe piscurile Marelui Dințat,
Să cobori pe fața din spate și-apoi, ca la sfat,
Să-ți înmoi picioarele în apa rece a Rotunzilor Mici…
Să te încălzești la soare… să-ți aperi fruntea pe aici,
Să urci spre Galea până la Maseter,
Să cobori Romboizii, să iei o gură de aer,
Acolo s-o saluți pe Eminența Sa Hipotenarul,
Apoi să cinezi la Pătratul Lombar, pe strada Artelor.

Nathalie Solence – Cântăreață – Autoare, compozitoare și interpretă