Violoncel, viola da gamba și contrabas

Totul începe cu o idee. Poate vreți să intrați într-o orchestră. Poate vreți să dați o nouă dimensiune modului în care cântați.

Anatomia funcțională în miezul tehnicii dumneavoastră, în slujba muzicii!

Pentru un muzician, instrumentul primordial este, fără îndoială, și va rămâne întotdeauna urechea. Prin ea își elaborează cântul interior, care îi servește drept model sonor. Datorită ei poate judeca calitatea a ceea ce redă. Și tot ea verifică dacă proiectul inițial este reprodus cu fidelitate.

Este așadar iluzoriu să sperăm că un gest de calitate sau perfecțiunea unei posturi pot, singure, să genereze frumusețea unui sunet sau a unei interpretări. Fără urechea care visează, fără urechea care controlează, corpul este neputincios.

Dar urechea ar greși mult să se creadă atotputernică. Neglijând prea mult cunoașterea corpului și a funcționării sale, un muzician se privează de mijlocul cel mai direct de a-și atinge scopul. Și, mai ales, își asumă un risc major: acela de a altera temporar – ba chiar ireversibil – instrumentul de care are atâta nevoie pentru ambițiile sale artistice.

Pentru că am făcut eu însumi schimbări decisive în abordarea posturii și în înțelegerea gesturilor mele, îmi dau seama astăzi cât de bine am făcut că m-am interesat de biomecanica muzicianului și că m-am apropiat de cei care se preocupă de această chestiune.

Ca violoncelist, ca profesor sau ca dirijor, nu le pot recomanda îndeajuns colegilor și elevilor mei să-i acorde, la rândul lor, o atenție reală. Doar intuițiile lor sau sfaturile primite de la profesori nu sunt suficiente. O cunoaștere temeinică a mizelor corporale îi poate scuti de probleme pe care orele de studiu la instrument adesea nu le rezolvă – ba uneori chiar le pot agrava…

Atunci când un gest se înscrie într-un proces armonios, are șanse mari să se traducă printr-o eficiență sporită la instrument. Generează atunci îmbunătățiri reale în producerea sunetului și facilitează mult virtuozitatea, pentru a ajunge la acea evidență atât de căutată pe scenă, pe care îmi place să o numesc coregrafia dezinvolturii.

Xavier Gagnepain – Violoncelist și pedagog

După succesul primelor două volume din Anatomia muzicianului, dedicate viorii și violei în cazul primului și instrumentelor de suflat – trompetă, corn, trombon, tubă – în cazul celui de-al doilea, al treilea volum era așteptat cu nerăbdare. Este dedicat studiului anatomiei și fiziologiei, aplicate de această dată practicii violoncelului și contrabasului.

Această carte este opera unui pasionat. Marc Papillon iubește muzica, artele în general, și îi iubește pe muzicienii alături de care lucrează de ani de zile în calitate de kinetoterapeut.

Ca orice pasionat, îi place să transmită. Această transmitere are loc în cadrul numeroaselor congrese la care participă activ și prin formările și stagiile pe care le organizează în mod regulat în Franța și în străinătate. Această nouă carte se înscrie în aceeași dorință de transmitere și de pedagogie destinată muzicienilor. Aceștia cunosc perfect anatomia instrumentului lor, modul în care funcționează și toate subtilitățile tehnice care permit să se obțină din el cele mai frumoase sunete, cele mai frumoase nuanțe și cele mai frumoase culori. Dar primul instrument al muzicienilor este propriul lor corp, cel datorită căruia își vor putea folosi instrumentul muzical (Aristotel spunea că mâna este instrumentul instrumentelor).

Iar muzicienii, foarte adesea, nu își cunosc acest corp, care este totuși unul dintre cele mai prețioase bunuri ale lor. Or, pentru a folosi acest corp în modul cel mai optim, pentru a-l păstra și a nu-l „uza” prematur, cunoașterea bazelor anatomiei și înțelegerea fiziologiei sunt o necesitate.

Prin această lucrare, Marc Papillon le permite violonceliștilor și contrabasiștilor (profesioniști sau amatori, profesori) să dobândească cunoștințele indispensabile pentru crearea unui gest cât mai ergonomic și cât mai respectuos față de anatomie și fiziologie. Numai cu acest preț, al cunoașterii corpului, vor putea fi evitate riscurile afecțiunilor de origine instrumentală – tendinopatii, sindroame de utilizare greșită (misuse), sindroame de suprasolicitare (overuse) și alte patologii profesionale.

După violoniști și violiști, după instrumentiștii de suflat, violonceliștii și contrabasiștii au astăzi șansa de a dispune de o lucrare foarte pedagogică, ce le aduce cunoștințele indispensabile pentru înțelegerea gestului instrumental. Fiecare noțiune este explicată foarte didactic; fiecărei pagini de text îi corespunde o pagină de ilustrații foarte clare, care alătură fotografia și desenul. Terapeuții, și mai ales kinetoterapeuții, vor găsi de asemenea în această carte numeroase chei foarte utile pentru îngrijirea pacienților lor muzicieni.

Să sperăm că și ceilalți instrumentiști vor putea beneficia în curând de următoarele volume!

Yves Le Bellec – Chirurg al mâinii

Ca improvizator, am căutat întotdeauna să fiu cât mai liber în muzicile pe care le practic. Am lucrat mereu în acest sens, căutând să-mi dezvolt urechea muzicală astfel încât să o eliberez de eventualele blocaje.

Totuși, în timpul sesiunilor mele de studiu individual sau în grup, mi-a devenit clar că urechea nu avea, singură, puterea de a-mi elibera discursul. Și corpul avea un cuvânt de spus. Am început așadar să-l observ în timp ce cântam și am căutat să-l înțeleg.

De ce unele mișcări pe instrument erau mai complicate decât altele, deși încercam să aplic ceea ce mă învățaseră profesorii mei?

De ce ajunsesem la un nivel tehnic destul de ridicat, capabil să cânt fraze foarte solicitante și/sau în tempo-uri rapide, în timp ce anumite fraze dintr-un registru presupus accesibil al instrumentului erau mai greu de realizat perfect?

Corpul meu s-a dovedit esențial în perceperea tempoului, în intonație, în rezistență și în lucrul asupra sunetului.

Mi-am dat seama că un studiu empiric al comportamentului meu fizic în situația de joc era insuficient. Și că trebuia să trec printr-o înțelegere tehnică a funcționării mușchilor, a articulațiilor, a respirației mele… Pentru a înlătura, în cele din urmă, ultimele piedici în calea libertății pe care o caut pe acest instrument atât de solicitant!

Étienne Renard – Contrabasist